Al cincilea croat în lotul lui CS U Craiova! Transferul anunțat azi de olteni

Al cincilea croat în lotul lui CS U Craiova! Transferul anunțat azi de olteni
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Universitatea Craiova a anunțat transferul atacantului croat Dominik Glavina, în vârstă de 25 de ani, liber de contract, cotat de site-ul transfermarkt la 450.000 de euro. Acesta a semnat un contract pe patru luni, cu posibilitate de prelungire pentru încă 3 ani cu gruparea din Bănie.

Glavina, care a evoluat ultima oară în prima ligă din Slovenia, la NK Rudar Velenje, a fost în probe timp de două săptămâni în cantonamentul Craiovei de la Belek și a jucat o repriză în amicalul cu formația germană Meppen, pierdut de alb-albaștri cu 4-2.

„Dominik și-a început cariera de fotbalist profesionist la NK Varazdin (45 de meciuri, 10 goluri și două pase decisive), apoi s-a dus la Beitar Jerusalem (26 de meciuri, 3 goluri), Slaven Belupo (36 de meciuri, 7 goluri și 3 pase decisive), NK Inter Zapresic (39 de meciuri, 3 goluri și 5 pase decisive), iar în final la NK Rudar Velenje (39 de meciuri, 17 goluri). De asemenea, atacantul central are și 11 selecții în cadrul Naționalelor de tineret ale Croației și un gol marcat pentru echipa Under-19 a țării sale”, este CV-ul lui Glavina, prezentat de olteni pe site-ul oficial.

Pe când juca la Vartkes Varazdin, Glavina a evoluat împotriva lui Dinamo București în anul 2011, în „dubla” din UEFA Europa League.

De asemenea, atacantul central are și 11 selecții la naționalele de juniori și tineret ale Croației și un gol marcat pentru echipa Under 19.

Glavina devine, astfel, al cincilea croat din lotul lui Mangia, după Hrvoje Spahija, Ivan Martic, Niko Datkovic și Renato Kelic.

Glavina este al patrulea transfer al Craiovei în iarna aceasta, după Alex Mitriță, cumpărat definitiv de la Pescara, Ovidiu Bic, adus de la Gaz Metan Mediaș, și tânărul Juncu, de la Ardealul Cluj.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×